Spionul tipic al oricărei nații este de două feluri, de obicei incompatibile unul cu celălalt. El sau ea este ori „operativ”, adică agent de teren, care „culege” informații și face alte „munci specifice”, ori este „analist”, adică agent de birou, care „prelucrează” informațiile culese de operativi și le dă un sens și o semnificație de consum pentru „beneficiarii” muncii informative.

Contraspionul tipic al oricărei nații este tot numai ori „operativ” ori „analist”, dar obiectul lui sau al ei de activitate este să descopere cine sunt spionii operativi adverși și să îi controleze cum poate mai bine, precum și să își dea seama cum gândesc și prelucrează informația spionii analiști adverși și să îi intoxice cum îi vine mai bine.

Și unii și alții își desfășoară munca în solitudine sau în grupuri mici. Asta deoarece munca specifică domeniului este una sectorizată și protejată de ochii și urechile oricui altcuiva, ce nu are treabă cu obiectul respecitivei munci. Chiar și în interiorul grupurilor, cum ar fi cele formate din agent și colaboratori, informatori și/sau agenți sub acoperire, se lucrează cu doar atâta informație câtă este necesară fiecăruia pentru îndeplinirea misiunii și nimic mai mult.

Pentru ca „lucrătorii” de informații sau de contrainformații să poată face față unui asemenea mediu de muncă, pe durata unei cariere profesionale complete, sunt selectați și pregătiți pentru aceste funcții doar cei sau cele care au, din construcție, adică din gene, o structură psihică aptă pentru așa ceva.

Ceea ce îi face pe acești oameni niște concetățeni deosebiți, în sens pozitiv, de marea masă a publicului nativ. Adică niște oameni demn de admirat și prețuit, pentru că viața lor este torsionată și mult mai dură decât a noastră și, de multe ori, este chiar pusă în pericol.

Dar, fiind ei construiți psihic și pregătiți profesional pentru munca de informații sau contrainformații, spionii nu mai au cum să fie și buni conducători, ori strategi sau buni planificatori, nici ca structură psihică, nici ca pregătire teoretică și practică.

Cu toate acestea, mulți dintre ei se închipuie că sunt exact ceea ce nu pot fi. Și, într-un mediu social unde norma este că nimeni nu ajunge într-o funcție pentru că ar fi potrivit pentru acea poziție, îi întâlnim prea frecvent în posturi de decizie publică, inclusiv politică, ori chiar în postura de strategi și planificatori, pe când ei nici nu știu și nici nu pot să facă bine așa ceva.

Nu știu ce îi face pe unii dintre spionii/contraspionii români să creadă că ei ar fi buni la conceperea, planificarea și aplicarea unor strategii de manipulare a propriului public. Și, totuși, îi vedem cum se apucă de un astfel de demers. Știu însă de ce fac ei asta: pentru că așa au primit ordin.

De ce ar da „cineva” ordin unor structuri și agenți care nu se pricep să facă o operație de manipulare a publicului indigen? Foarte simplu, pentru că cei care sunt special pregătiți pentru operații de dezinformare și manipulare, și lucrează, în același timp, la stat au în codul lor deontologic obligația ca niciodată să nu aplice arta lor împotriva propriului popor, pe care îl servesc sub jurământ militar. Și, deci, conform reglementărilor în vigoare, ei pot refuza un asemenea ordin, ca nelegal. Se pare, însă, că spionii nu au o asemenea normă profesională, altfel ei nemaiputând să spioneze și, mai ales, să își contraspioneze concetățenii. Ca urmare, îi vedem foarte des la treabă.

Se întâmplă că cei care le dau asemenea ordine de luptă împotriva propriei nații sunt oameni politici. Iar acești oameni politici sunt întotdeauna între cei aflați la putere, pentru că este dovedit științific faptul că serviciile secrete se subordonează atât formal cât și informal doar celor din conducerea executivă a statului. Această situație îi transformă automat pe spionii noștri, dacă sunt în funcții la stat, în poliție politică, chiar dacă nu arestează și interoghează cetățenii.

În plus, ei primesc de la politicieni și indicații cum să facă această muncă de dezinformare și manipulare a românilor.

Chiar și dumneavoastră, care nu aveți nici pregătirea nici interesul personal de a aprofunda tema operațiilor de manipulare, vă puteți da seama de cât de superifciali și neperformanți sunt acești agenți, foști sau chiar actuali spioni la stat, când se apucă de implementat o operație de acest tip.

Ei se păstrează în zona mesajelor simple, care nu pot fi verificate, de tipul crede și nu cerceta.

Unul din obiectivele strategice ale acestei operații este inducerea ideii că nimeni nu trebuie și nici nu poate să gândească cu mintea lui. Astfel, fiecare va gândi și va face numai ceea ce i se spune „de sus”. Iar, în atingerea acestui obiectiv, se desfășoară operații de discreditare și decredibilizare a autorilor de discurs public independent.

În scopul discreditării unor personalități ale vieții publice, auzim sau citim frecvent enunțuri anonime cum că domnul cutare este omul americanilor sau că celălalt este omul rușilor. Chiar domnul președinte Băsescu, fost spion desconspirat dar nedovedit, practică această metodă manipulatorie de a afirma despre cineva că nu gândește și nu acționează pe baza propriilor convingeri, ci că este „omul” cuiva, ori că primește ordine de undeva. Cazul cu Mircea Geoană, care ar fi fost „omul” lui Sorin Ovidiu Vântu, ori cel al ziaristei de la Associated Press, care ar fi fost instruită și controlată de Cornel Nistorescu sunt doar două exemple din multele posibile.

Tot în zona discreditării intenționate prin manipulare se situează și metoda de etichetare a persoanelor ca făcând parte, automat, dintr-un grup sau altul. Cum încearcă cineva să emită o judecată de valoare de sine stătătoare, în care laudă ceva sau critică altceva, imediat apare un lucrător neîndemânatic ce „explică” faptul că respectivul emitent de opinie este cu opoziția, dacă a zis ceva de rău de putere, sau invers.

Un alt obiectiv strategic este inocularea în mintea oamenilor a tezei că nu există alternativă la actuala conducere politică a țării, oricare ar fi ea. Astfel, orice altă soluție de guvernare trebuie arătată ce este mai proastă, mai păguboasă și chiar mai rea decât actuala putere, oricât de nepopulară sau chiar de ticăloasă ar fi aceasta. În extremis, trebuie acceptată ideea că „nu avem cu cine să votăm”.

Una dintre metodele manipulatorii pentru atingerea acestui obiectiv este evitarea și chiar interzicerea oricăror dezbateri publice privind teoria și practica guvernării unui stat european, în general, precum și privind programele și planurile de guvernare efectivă a României. Această interzicere are loc atât în zonele de informare publică controlate de serviciile secrete direct sau prin agenți sub acoperire, cât și în spațiul public necontrolat de ele,  în care aceste dezbateri ar putea avea loc, prin ocuparea acestui spațiu cu teme periferice, redundante sau minore, dar justificabile din punct de vedere al audienței.

Evident, o altă metodă este campania de inoculare activă în mentalul colectiv a însăși ideii că „noi nu avem cu cine vota”, inoculare ce are loc prin repetiție, ca un corolar al oricăror discuții sau măcar sugestii despre alterantive.

Și, în fine, este metoda discreditării oricăror forme de opoziție la actuala guvernare. Amuzant este faptul că, dacă cineva discreditat pe vremea când era în opoziție ajunge în tabăra guvernamentală, el sau ea este imediat „reevaluat” sau „reevaluată” și devine un „bun de valoare” al actualei puteri.

Bineînțeles că mai sunt și alte obiective și multe alte metode de atingere a lor. Oricum, cele scrise aici ar trebui să fie suficiente pentru a da credibilitate onestității cu care v-au fost prezentate.