Această iniţiativă are ca scop schimbarea de care România are nevoie şi pe care toată lumea o aşteaptă de 20 de ani. Nu este o încercare de subminare a puterii de stat, nici o iniţiativă care să se finalizeze cu înfiinţarea unui partid politic, ci reprezintă doar dorinţa ca puterea să aparţină poporului şi nu celor care sunt aleşi de popor şi care de cele mai multe ori uită de el.

În Clubul Cetăţenilor Români este liberă să intre orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani, membră sau nu a unui partid politic, care mai nutreşte încă speranţa că în Romania poate domni legea şi nu bunul plac al politicienilor.

Dr. Hari Bucur-Marcu

De câte ori sunt invitat să țin o prelegere pe una din temele pentru care sunt recunoscut ca specialist sau expert, primul moment pe care trebuie să îl depășesc este cel al prezentării mele în fața auditoriului.

De obicei, gazda alege din mini-biografia mea acele elemente care par mai spectaculoase, sau mai exotice, cum ar fi faptul că am o diplomă universitară în litere, alături de studii superioare militare și un doctorat în economie. Sau că am lucrat în NATO, ca șef peste ofițeri din Alianță, pe vremea când România nu era încă membră NATO. Sau că am avut o carieră militară completată de una civilă în domeniul educației post-universitare, precum și în cel științific.

În tot cazul, modestia mea naturală mă îndeamnă să trec repede peste meritele și realizările mele, din ce în ce mai multe dar nu neapărat mai relevante, pe măsură ce îmbătrânesc.

Dar vă rog să fiți de acord că modestia nu este o atitudine potrivită, cel puțin în două ipostaze. În primul rând, cred cu tărie că modestia pentru un militar nu este o calitate, ci un defect comportamental. Dar, nemaifiind militar, această ipostază nu mi se mai potrivește. A doua este aceea a prezentării mele ca lector, când urmează să transmit cunoaștere către cei care nu mă cunosc încă.

Pentru ca o informație sau chiar o experiență personală să devină cunoaștere, ea trebuie prelucrată de către deținător. Ori, această prelucrare poartă amprenta a tot ceea ce este acel deținător la un moment dat. În plus, pentru a deveni beneficiarul voluntar al cunoașterii transmise de lector, auditoriul trebuie să fie convins că cel de pe podium are capacitatea și calitățile necesare pentru a dobândi, prelucra și transmite cunoașterea pe subiectul propus.

De aceea, în situația cu care am început această prezentare, îmi doresc ca cel ce mă introduce asistenței să pună accentul nu pe ce este exotic în biografia mea, nici pe ce este remarcabil ca realizare, ci pe ceea ce este relevant pentru auditoriu, astfel încât acesta să fie convins că am habar de ceea ce urmează să le spun.

Cum de data asta trebuie să mă prezint singur, menționez despre mine doar că, în ultimii ani, m-am specializat în teoria și practica edificării instituțiilor de apărare. Mi-au apărut și două cărți pe tema asta, una la Geneva și București și alta la Viena și Geneva. În practică, m-am ocupat și mă ocup de state precum cele din Caucaz, Balcani, Moldova sau Ucraina, pe probleme generale ale edificării instituțiilor de securitate și apărare, sau pe elemente ori subiecte singularizate ale procesului de edificare instituțională.

Cu autoritatea acestei experiențe, mi-am zis că pot fi de folos și concetățenilor mei, cu totul dezinteresat material și total neînregimentat politic sau instituțional. Domeniul public este mult mai larg decât cel de apărare, dar, dacă am reușit să pătrund legile intrinseci de funcționare eficientă și efectivă a domeniului de securitate și apărare, atunci este adevărat că am dobândit implicit și instrumentele de extrapolare a investigației la nivelul unei întregi națiuni. Foarte important de reținut este faptul că edificarea instituțiilor de apărare și, prin extrapolare, edificarea instituțiilor statului este, în esență, un demers practic ordonat, partea teoretică sau științifică fiind doar un catalizator și un garant al reușitei.

Ca urmare, lucrez la acest experiment cetățenesc împreună cu câțiva tineri care mai speră că pot face ceva în țara asta, în loc să își facă bagajele și să plece. Am avut grijă ca acest demers să fie perfect legal și constituțional, și să nu fie pătat de nici o agendă secretă sau conspirativă.

Ceea ce se vede este ceea ce este.

Deosebit de important este ca cei care aderă la el să fie convinși că se angajează într-o experiență unică în România, iar sorții de izbândă sunt dați, în faza inițială, de numărul celor care sunt de acord să meargă mai departe. Cred că punctul 9 din „Manifestul noastru” este lămuritor în această privință.

Desigur, se poate ca acest experiment să nu atragă numărul de voluntari așteptat. Mi-ar place ca, dacă acest lucru este să se întâmple, atunci să se întâmple pentru că unii au ales să nu se angajeze alături de noi și nu pentru că nu au știut că există o asemenea inițiativă cetățenească. Cu alte cuvinte, mi-ar place ca informația despre acest demers să atingă proporții de masă și aștep ca cei care deja s-au interesat despre Clubul Cetățenilor Români să îi informeze, exponențial, și pe alții.

Dragoş Cuzuban

Ca urmare, lucrez la acest experiment cetăţenesc împreună cu câţiva tineri care mai speră că pot face ceva în ţara asta, în loc să îşi facă bagajele şi să plece. Am avut grijă că acest demers să fie perfect legal şi constituţional, şi să nu fie pătat de nici o agendă secretă sau conspirativă.

Iată-mă, sunt unul dintre tinerii despre care dl. Bucur vă scria ceva mai sus. Dacă este ceva de spus despre mine, nu o voi face eu, prefer să îi las pe cei care mă cunosc sau mă vor cunoaşte să mă caracterizeze.

Pot să vorbesc în schimb, despre motivele pentru care m-am alăturat acestei iniţiative. Cunoşteam articolul din Constituţie care ne oferă această ocazie, dar nu aş fi îndrăznit niciodată să pornesc pe acest drum. De ce? Foarte simplu! Pentru că nici eu, la fel ca majoritatea celor care s-au alăturat nouă sau se vor alătura în viitor, nu credeam că în această ţară se mai poate schimba ceva, după 20 de ani de aşteptare. Nu ai cum să ai un cuvânt de spus decât dacă te numeşti Băsescu, Geoană, Prigoană, Vanghelie, Vantu, Patriciu, Udrea, Boureanu, Voicu, Oprea, ş.a.m.d. Ursitoarele mele nu au fost atât de darnice la naştere să îmi dea un asemenea nume, mă numesc Dragoş Cuzuban, iar dacă cineva a auzit acest nume până în prezent, l-a auzit doar pentru că, atunci când am avut ocazia, poate uneori din noroc, să nu pun doar întrebări de complezenţă.

Această iniţiativă mi-a dat de gândit! O puteţi numi „luminita de la capătul tunelului”. Am înţeles că întrebările mele, de complezenţă sau nu, sunt deja prea puţin. Dacă până acum am refuzat să „imi fac bagajul şi să plec”, a fost tocmai pentru că aşteptam o asemenea oportunitate. Şansa de a mă face auzit (ca cetăţean) în „lumea lor”, acea lume numită Palatul Parlamentului, care până acum era doar a lor. Ce am apreciat la acest proiect este faptul că nu are nici o legătură cu politica şi cu ceea ce „primim” zilnic prin mass-media.

Acest proiect se bazează numai pe ceea ce noi, cei din „cealalta lume”, lumea care nu are acces la „lumea lor” vrem, dorim şi putem să facem. De ce vreau să se întâmple asta? Pentru că încă mai cred într-o ţară în care simplii cetăţeni să îşi hotărască soarta şi să conducă prin reprezentanţii lor. De ce scriu din România? Tocmai pentru că până acum am refuzat să îmi fac bagajele şi să plec.